Nave militare ruse efectuează exerciții cu rachete în largul Siriei

Nave militare ruse efectuează exerciții cu rachete în largul Siriei
Publicat: 11/09/2015, 19:55

„În privința exercițiilor desfășurate în Marea Mediterană, nu am informații despre programul acestora, dar este cunoscut faptul că Forțele navale ruse efectuează astfel de exerciții în mod constant. Manevrele navale se desfășoară prin respectarea în totalitate a normelor internaționale”, a explicat Serghei Lavrov.

Exercițiile navale se vor încheia pe 17 septembrie.

Alianța Nord-Atlantică și Statele Unite au exprimat preocupare privind prezența militarilor ruși în Siria, iar surse regionale au afirmat că trupele ruse sunt implicate în confruntări antiinsurgente și antiteroriste de partea serviciilor de securitate siriene.

Lavrov a confirmat că Rusia a trimis echipamente pentru a ajuta Administrația Bashar al-Assad să lupte împotriva grupului terorist Stat Islamic. „Există militari ruși în Siria, în principal pentru a coordona trimiterea echipamentelor și a oferi instruire trupelor siriene”, a explicat Lavrov.

Rusia a cerut Statelor Unite să reinițieze cooperarea în domeniul militar în scopul evitării „incidentelor neintenționate” în Siria, în contextul în care Moscova este acuzată de Washington că a consolidat forțele pentru protejarea regimului Bashar al-Assad.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 220.000 de morți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, umiliţi chiar Festivalul Mamaia 2024. O cântăreaţă a refuzat să...
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
Ploaie de amenzi în urma controalelor pentru verificarea concediilor medicale. Medic: „Aici e mare problemă...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Un sibian primește o pensie mai mare cu 5930 de lei, după recalculare. A ajuns...
Cât de trist! Iulia, adusă acasă într-un sicriu sigilat. Familia nu are voie să îl...
Dieta lui Meme Stoica și alimentele pe care le-a eliminat definitiv: „Fac 60 de ani...
O pensionară a chemat ambulanţa când a văzut mărirea după recalculare. "Nu se poate aşa...
Sabrina Voinea, apel la Tribunalul Suprem Elvețian. Românca nu renunță la medalia de bronz
Cum poți afla online ce vechime ai în câmpul muncii. Pașii pe care trebuie să...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ai împrumutat mașina altei persoane? Ce riști dacă încalcă legea la volan?
Franţa nu are guvern la 6 saptămâni de la alegeri. Macron a dat aseară lovitura...
Ce au VĂZUT după ce au privit ÎN SPAȚIU mai departe ca NICIODATĂ
Putin a dat ordinul. Decizia istorică de care se temea planeta: Totul pentru victorie
S-a stins un mare preot. Toți enoriașii îl plâng
Ministrul Muncii: „Am o veste bună pentru pensionari”. Crește pragul de impozitare a pensiilor. Când...
Ce pot face românii în cazul pensiilor recalculate greșit. Pașii pe care trebuie să-i urmeze
Geta Sterp vorbește despre purtatul centurii de siguranță în timpul saricinii: „Eu îmi imaginam că...
Destinația de vis aleasă de Liviu Vârciu și Anda Călin după căsătorie! Primele imagini cu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, Bubulino, simt că faci ceva greșit! - Ce ai pățit,...
Cercetătorii au găsit cocaină în cadavre din secolul 17